Eliberarea de iluzie nu se poate face de la nivelul gânditorului. Dacă te angrenezi în jocul iluziei, devii şi tu o iluzie. Şi, de multe ori, este tentant. Jocurile minţii sunt foarte ademenitoare.
A observa nu înseamnă a te identifica cu observatorul, deoarece atunci când te identifici cu un presupus observator, de fapt eşti un gânditor ataşat de gândul care proiectează observatorul.
La început, toată această scenă poate părea un joc mental. Chiar aşa şi este. Până la un punct. Cu adevărat, din clipa în care apare observarea gândului, se iveşte spaţiul gol dintre gânduri, în care te poţi scufunda în mod conştient.
Observarea aduce detaşare, deoarece se elimină personalizarea. Detaşarea aduce lipsă de presiune. Iar acolo unde nu este presiune, tensiunea nu îşi poate susţine existenţa. De la identificare, la observare. De la raportare, la degajare. De la vibraţie, la Non-Vibraţie. De la formă, la Non-Formă.
Tot ceea ce poate fi observat, este temporar. Fiind temporar, este relativ. Atunci când te raportezi la ceea ce este temporar, apare identificarea. Iar atunci când apare identificarea, apare şi iluzia.
A sosit clipa pentru întoarcerea la Permanent. La Ceea Ce Nu Se Schimbă. La Nevăzutul Intrinsec. La Linişte. Iar observarea impersonală poate fi un portal atemporal către Ceea Ce Eşti Cu Adevărat.
Informaţii organizatorice:
Data: joi, 26 iunie 2014
Ora de desfăşurare: 19:00 – 21:00
Locaţia: Europa Royale Hotel Bucharest, (Str. Franceză, nr 60)
Îndrumător: Cătălin Manea
Investiţie sugerată: 30 Lei
Cazuri excepţionale: Dacă simţi cu toată fiinţa să participi la acest eveniment, dar nu îţi permiţi investiţia sugerată, o poţi face fără a contribui financiar. Pentru asta, este necesar să trimiţi un email la evenimente@catalin-manea.com, să îţi specifici numele, titlul evenimentului şi faptul că vrei să participi, dar că nu îţi permiţi investiţia financiară sugerată.
Cum îţi rezervi locul?
Pentru a te înscrie, este necesar să completezi formularul de mai jos.
Urmărește-l pe Cătălin pe…