Cartea TOTUL DIN INTREG este un partener. Un partener care iti va fi mereu alaturi in calatoria ta de Cunoastere de Sine. Nu va pretinde nimic de la tine. In liniste, ea iti va oferi acele raze de intelepciune care iti vor calauzi pasii catre Centrul Fiintei Tale. Fiind scrisa in doar 13 zile, in urma unui proces de dictare interioara, cartea TOTUL DIN INTREG adaposteste o serie de consideratii profunde, menite sa iti inalte locul din care privesti viata.

Aceasta carte nu locuieste in cerneala cuvintelor. Nicidecum. Tot ceea ce este necesar sa simti, se afla in spatiile dintre cuvinte. Printre randuri, este un dans continuu al Pacii, al Sufletului. De fapt, cartea TOTUL DIN INTREG nu iti ofera noi concepte mentale – ea iti ofera o prezenta, o stare. O stare care te conduce dincolo de lumea fizica, pentru a imbratisa din plin Ceea Ce Esti Cu Adevarat.

Asadar, aceasta este virtutea acestei carti: printr-un limbaj lejer, accesibil oricui, mesajele cartii TOTUL DIN INTREG formeaza o poarta catre Intoarcerea Acasa. Iar cand ajungi sa pasesti pe Pamant, fiind constient de Natura Ta, atunci intalnesti Pacea pe fiecare carare a vietii. Pentru ca, privind cu Lumina, gasesti Lumina in tot ceea ce privesti.

“De vei privi Pamantul prin Ochi Ceresti, atunci vei deveni liber de Pamant, iar cand vei deveni liber de Pamant, atunci vei urca la Cer, traind in continuare pe Pamant. Vei trai pe Pamant, prin intermediul Cerului, iar atunci vei cunoaste Imparatia Cerului si vei propovadui Tainele Raiului, pe Pamant.” ~ citat din cartea TOTUL DIN INTREG.

Editura For You si Libraria Ioan Dalles, te invita la lansarea oficiala a cartii TOTUL DIN INTREG – noua editie. Prima versiune a cartii, a fost lansata pe 18 iunie 2011, la ceainaria Tea House, intr-o atmosfera superba. Acum, a sosit clipa sa imbratisam noua editie a cartii TOTUL DIN INTREG.

 

Informatii organizatorice pentru lansarea noii editii a cartii TOTUL DIN INTREG:

 

  • Localitate: Bucuresti
  • Locatia: Libraria Ioan Dalles (Piata Universitatii, langa Hotel Intercontinental)
  • Data: miercuri, 26 iunie 2013
  • Ora: 18:30

Cum poti participa?

 

Daca vrei sa iei parte la acest eveniment, este necesar sa trimiti un email la evenimente@catalin-manea.com cu subiectul Lansare Bucuresti, in care sa iti specifici numele si numarul de locuri. Acest lucru este necesar pentru faptul ca locurile disponibile sunt limitate. Participarea este gratuita, iar rezervarea se va face in limita locurilor disponibile.

Va avea loc si o sesiune de autografe. Cartea poate fi achizitionata de la fata locului, insa daca deja ti-ai cumparat cartea, o poti aduce cu tine la eveniment.  Asadar, daca inima te cheama la acest eveniment, eu te astept cu bucurie in Suflet, sa celebram impreuna un nou drum. Un drum presarat cu pace si liniste. Daca auzi chemarea in inima, ocupa-ti locul chiar in acest moment.

Pacea fie cu tine, pe fiecare carare a vietii!

 

Locuri disponibile: DA