Aşa, şi?

Şi, totuși, aștepți să îți spună cineva cum să faci asta… Cum să ai experiențe paranormale sau supranaturale. Cum să vezi ceea ce alți nu văd. Dar, de ce ai vrea asta? Pentru o evaporare e eului sau pentru spiritualizarea lui?

În călătoria spirituală, nu este vorba despre a fi special, pentru că această călătorie nu este o colecție de stări sau gânduri. Dincolo de poveștile zilnice pe care mintea le spune, există o prezență care nu dorește să povestească nimic. Doar este. Fără a dori să iasă în evidență, fără a se lupta pentru a fi văzută. Prin urmare, această prezență nu produce zgomot. Și, poate chiar acesta este motivul pentru care oamenii nu o văd.

Mintea se află în căutarea fabulosului pe care și-l poate însuși, tocmai pentru a castiga un rang în plus în această lume deținută de competiție. Dar întrecerea are repercusiuni. Oboseala este inevitabilă într-un tărâm ce promite atât de multe deveniri și recompense.

De aceea, întrebarea este foarte simplă: Așa, și? Ai ajuns acolo unde ți-ai dorit să fii. Așa, și? Ți-ai îndeplinit dorința arzătoare. Așa, și? Ai acumulat ceea ce ai vrut să ai. Așa, și? Este o întrebare care invită nu la excitarea mentală de a cuceri noi culmi, ci, mai degrabă, la cercetarea concretă a celui care își dorește chestii pe care nu le are.

Atunci când ai cucerit ceea ce îți doreai atât de tare, o vreme se va potoli căutarea. Nu vei avea energie pentru altceva, deoarece îți vei concentra capacitățile vitale pentru a consuma ceea ce tocmai ai găsit. Și vei consuma intens, iar acest consum te va seda. Cât timp vei consuma ceea ce ai nevoie, te vei simți în siguranță. Însă, ceea ce vei consuma, te va deține. Vei aparține de ceea ce vei consuma și, negreșit, va apărea inevitabilul: ceea ce vei consuma se va retrage. Aceasta este calea naturii. După care, asemenea unui blând pumnal ceresc, se ivește iarăși întrebarea: Așa, și?

Este momentul pentru pauză. Este o întrebare ce poate aduce trezire. Nu vei putea consuma tot ceea ce există în acest univers pentru ca tu să te simți în siguranță. Prin urmare, realizezi că acolo unde este relaționare bazată pe consum, limitarea este inevitabilă. Și începi ușor să privești lumea fără a încerca să o cucerești. Fără a dori absolut nimic de la ea. Și realizezi că siguranța egotică pe care o obțineai prin procesul de consum, începe să se dizolve în necunoscutul care nu îți promite nimic.

Deodată, siguranța își arată adevăratul chip: o palidă promisiune a continuității. Și începi să nu mai cauți continuitatea. Ai realizat că timpul este doar o distragere. Şi te oprești. Privești. Fără a dori să înțelegi. Doar asiști la viață. Iar atunci dispare privirea secvențială. Nu mai decupezi realitatea, ci o vezi, fără a o interpreta. Iar ceea ce rămâne este pacea. O pace care nu te implică, pe care nu o deții. Pentru că tu nu mai exiști ca fiind ceea crezi că ești. Rămâne Ceea Ce Dintotdeauna Ești. Acum, pacea curge din Liniștea care ești. Și, iată… nu mai există nimeni care să întrebe: Așa, și?

.