Pentru înscriere şi participare, este necesară completarea formularului din josul paginii.

Înţelegerea şi Acceptarea Schimbării – Eveniment Spiritualitate ORADEA
 

În lumea manifestată, totul este într-o continuă mişcare. Tocmai de aceea, schimbarea este inevitabilă. În fiecare momentul, totul se schimbă. Fiecare particulă energetică se reaşează, pentru a servi la experienţa universală. Acestea fiind spuse, se poate observa că nimic din tot ceea ce poate fi perceput, nu este permanent.

 

Tot ceea ce este localizabil, îşi va schimba aspectul. Aparenţele sunt doar interpretări limitate ale unor mişcări energetice care nu fac niciodată pauză. Chiar şi în trupul uman, chiar în acest moment, la nivel energetic are loc o schimbare. Faptul că ochii fizici nu pot detecta această schimbare, determină supunerea faţă de iluzia de a avea şi de a deţine ceva.

 

Nu ai nimic, din simplul motiv că nimic nu poate fi avut. Dacă nu ai nimic, cum poţi pierde ceva? Mişcarea energetică universală, în care este prinsă şi forma ta, nu staţionează niciodată şi nu poate fi distrusă, deoarece chiar şi aparenta distrugere face parte tot din această unică mişcare.

 

Bineînţeles, totul se schimbă. Însă, tot ceea ce se schimbă este doar o formă-conţinut. Forma provine din Ceea Ce Nu Are Formă. Conţinutul provine din Ceea Ce Nu Are Conţinut. Cu adevărat, dincolo de orice teorie spirituală, se poate observa că, în mod evident, Ceea Ce Nu Are Formă nu se poate schimba, deoarece nu are conţinut.

 

Aşadar, schimbarea are loc în permanenţă doar în lumea impermanentă / lumea formelor. Iar odată cu întoarcerea conştientă în Centrul Infinit al Fiinţei, se va vedea că dincolo de tot ceea ce crezi că eşti, există o Prezenţă care nu vine şi nu pleacă. Prezenţa Fără Formă, care se exprimă printr-o formă. Forma se schimbă. Prezenţa rămâne.

 

Aşadar, nimic nu se poate pierde odată cu transcenderea separării, în care temporalitatea joacă rolul principal. În lumea formelor, pierderea este doar o interpretare subiectivă bazată pe separare. Energia îşi schimbă direcţia. Aspectul se transformă. Iar eliberarea se produce odată cu întoarcerea conştientă la Prezenţa Fără Formă, care se exprimă printr-o formă.

 

Ceea ce crezi că eşti, se schimbă. Ceea Ce Eşti Cu Adevărat, rămâne. Aspectul se schimbă. Esenţa rămâne.

 
 

Informaţii organizatorice:

Data: miercuri, 22 noiembrie 2017
Ora de desfăşurare: 18:00 – 20:00
Locaţia: Hotel Maxim, str. Victor Babeş, nr. 5
Îndrumător: Cătălin Manea
Contribuţie sugerată: 35 Lei

Cazuri excepţionale: Dacă simţi cu toată fiinţa să participi la acest eveniment, dar nu îţi permiţi contribuţia sugerată, o poţi face fără a contribui financiar. Pentru asta, este necesar să trimiţi un email la evenimente@catalin-manea.com, să îţi specifici numele, titlul evenimentului şi faptul că vrei să participi, dar că nu îţi permiţi contribuţia financiară sugerată.

 
 

Cum îţi rezervi locul?

Pentru a te înscrie, este necesar să completezi formularul de mai jos, după care să apeşi butonul “Mă înscriu” (o singură apăsare este suficientă – procesarea poate dura 3 – 4 secunde)


Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

 

P.S. În cadrul acestei conferinţe, vor fi disponibile şi cărţile
Totul din Întreg“, “Întoarcerea la Linişte” şi “Eliberarea“.